Papa se bucură în Biserica catolică de un status ierarhic suprem, posedând primatul și plenitudinea, de care poate dispune în mod universal, imediat și suprem asupra tuturor preoților și credincioșilor catolici. Autoritatea Papei de la Roma este recunoscută numai de catolici
Sfântul Parinte Papa este urmasul Sfântului Petru. Papa pastreaza sarcina pe care Isus Cristos a dat-o în mod particular si unic Sfântului Petru, primul dintre apostoli, când i-a spus:
"Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. Tie îti voi da cheile împaratiei cerurilor si orice vei lega pe pamânt va fi legat si în ceruri, si orice vei dezlega pe pamânt va fi dezlegat si în ceruri" (Mt. 16, 18)
Înainte de înaltarea Sa la cer, de trei ori i-a spus lui Petru: "Paste oile mele! Paste mieluseii Mei!" (Io. 21, 15).
Una din poruncile date lui Petru si ucenicilor Sai înainte de înaltarea Sa a fost si aceasta:
"Mergând învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Spirit. Si învatati-le sa pazeasca ce v-am poruncit voua. Si iata Eu cu voi sunt în toate zilele, pâna la sfârsitul veacurilor. Amin". (Mt. 28,19-20).
Asadar Mântuitorul a promis asistenta Sa lui Petru si urmasilor lui, precum si tuturor celor ce vor predica Evanghelia Sa în Biserica zidita pe Petru si urmasii lui. Ca atare, papa poseda în Biserica puterea episcopala ordinara, suprema, plenara, imediata si universala, pe care o poate exercita întotdeauna în mod liber. Aceasta putere plenara si suprema, Papa o obtine prin acceptarea alegerii facute legitim, ea având caracter episcopal. Daca cel ales Papa nu este episcop, imediat este consacrat episcop.
De aceea Papa deprinde puterea sacerdotala suprema, plenara, ordinara, legata organic de demnitatea sa episcopala; suprema - adica deasupra ei nu exista nici o alta putere în lume si, ca atare, dispune de imunitate personala; infailibila în probleme de doctrina si morala când se pronunta "ex-catedra", actionând cu Colegiul Episcopilor ca magistru suprem al întregii Biserici; este de ordin divin (Lc.22, 31-32) si este putere imediata, neconditionata de timp, loc, persoana si universala peste toate bisericile din lume. Pentru a-si putea pastra intact acest caracter suprem al puterii sale, Pontificelui Roman îi este conferita si puterea temporara asupra unui anumit teritoriu (Vatican), astfel încât sa nu depinda de nici o putere politica straina. Ca atare, împotriva unei sentinte sau decret papal nu exista recurs. Infailibilitatea papei este concret aratata în cuvintele Mântuitorului când a spus: "Simone, Simone, iata Satana v-a cerut sa va cearna ca pe grâu. Eu însa m-am rugat pentru tine ca sa nu scada credinta ta. Tu, dar, când vei fi revenit, întareste pe fratii tai" (Lc. XX,31-32). Acest drept de conducatori ai Bisericii lui Cristos l-au exercitat constient toti Papii, începând cu Sfântul Petru si urmasii sai, Papii de la Roma, succesori legitimi în conducerea Bisericii. În acelasi timp, nici conducatorilor diferitelor Biserici din diverse parti ale lumii de atunci nu le-a trecut prin minte sa se creada si sa se erijeze ei însisi sefi ai acestor comunitati crestine, ci numai în dependenta de urmasii Sfântului Petru, episcopii Romei. Bisericile întemeiate de Sfântul Pavel - Tesalonic, Atena, Corint etc. - puteau pe drept cuvânt sa-l revendice fondator pe Sfântul Pavel, dar acesta în ochii celorlalte Biserici crestine nu constituia decât un titlu particular, în timp ce Biserica Romei, înca de la sfârsitul veacului I, ocupa o situatie unica, centrul unitatii catolice, iar Papa, seful întregii Biserici. În aceasta privinta sunt un mare numar de marturii, fapte, evenimente care demonstreaza tuturor celor de buna credinta ca Papa Romei a fost recunoscut unicul conducator legitim al tuturor episcopilor din lume, al Bisericii întregi. De altfel, nici un Papa, urmas în scaunul Sfântului Petru, nu si-a luat numele papal de Petru, desigur, din consideratie pentru Capul vazut al Bisericii, instituit de Isus Cristos. Primatul papal este un primat de jurisdictie si nu de onoare, un drept de-a conduce - în fruntea tuturor episcopilor din lume - întreaga Biserica spre înfaptuirea Împaratiei lui Cristos pe pamânt. Începând cu Sfântul Petru, toti urmasii lui, Episcopii Romei, si-au exercitat acest drept.